NICIODATA NU E PREA TARZIU.....................


     Cu multi, multi ani in urma, int-un orasel de provincie, micut si cochet ca toate oraselele vechi de provincie.
     O strada lunga cu multe magazine mai mici, mai mari, cu vitrine luminate si colorate, asa cum arata ea inainte sa fie transformata intr-un monstru de beton, lipsit de viata.
      Fetitele se intorceau de la scoala si in fiecare zi se opreau in fata aceleiasi vitrine: vitrina cu papusi. Priveau indelung, cu nasucurile lipite de geam, ca sa vada mai bine. Povestea se repeta zi de zi. Aceleasi fetite vesele si galagioase , aceeasi vitrina, aceleasi papusi.
      Fetita de atunci isi dorea o papusa dar nu pe oricare, nu, ea o dorea pe cea mai mare. Anii au trecut, fetita a crescut si in sfarsit a avut papusa. Doar ca atunci vreamea jocului cu papusi trecuse. Dar n-a contat, fetita devenita adolescenta a fost foarte fericita cand a primit papusa. A asezat-o bine pe canapea, certand pe oricine se atingea de ea, pentru ca am uitat sa va spun, fetita era foarte certareata.
      Intr-o zi, fetita a plecat si a tot umblat prin lume dar niciodata nu a uitat papusa cu par blond si ochi albastri  care a facut-o atat de fericita.

                                         Au trecut anii.......multi, multi la numar............

       Intr-un oras mare, capitala chiar,fetita, devenita acum  femeie si-a dorit o bucatarie mare, alba. A avut-o intr-o zi si a fost la fel de fericita ca atunci cand a primit papusa blonda, sau pantofiorii rosii de lac, sau rochita roz de catifea cu guler brodat. Si atunci a inceput si povestea . Femeia a descoperit ca-i place in bucatarie. Incet, incet, de unde pana atunci nu stia nici sa tina bine cutitul in mana, femeia a descoperit ca din orice poate iesi ceva minunat. Si mai ales a descoperit cat de minunat este sa oferi celor dragi tot ce poate fi mai bun. Asa ca, de aceea spun ca

                                                                             NICIODATA NU E PREA TARZIU