sâmbătă, 29 martie 2014

PRAJITURA VICTORIA SPONGE CAKE- VARIANTA CU DULCEATA DE CAPSUNI

ESTE O RETETA BRITANICA, DUPA CUM II SPUNE SI NUMELE. USOARA,PUFOASA, LUMINOASA, ARATOASA SI, CEL MAI IMPORTANT, PREPAREA EI NU ITI IA MAI MULT DE 15 MINUTE. DESIGUR VOM ADAUGA VREO 30 MINUTE PENTRU COACERE. ESTE O PRAJITURA SANDWICH CU UMPLUTURA DE FRUCTE SI FRISCA. SE POT FOLOSI FRUCTE PROASPETE  INSA,  ATUNCI CAND NU AI POTI FOLOSI O DULCEATA. CA SI FRUCTE, PE PRIMUL LOC AR FI CAPSUNELE, APOI ZMEURA, AFINELE, MURELE. IN GENERAL FRUCTE DE PADURE, DE CARE ENGLEZII CHIAR NU DUC LIPSA. IATA CUM ARATA MINUNATA

VICTORIA SPONGE CAKE:


Ingrediente:
200 g unt moale                                                                 200 ml frisca lichida 
200 g zahar                                                                       200 g dulceata de capsuni
200 g faina cernuta                                                             zahar pudra pentru pudrat
4 oua
1 praf de copt
1 praf de sare
1 lingurita esenta de vanilie
Secretul este ca toate ingredientele, exceptie facand doar frisca lichida, sa fie la temperatura camerei.Iar cel de-al doilea: cand te apuci de preparat aluatul, porneste si cuptorul, fixandu-l la 170 grade.

Pune intr-un castron untul cu zaharul si mixeaza pana obtii o crema. Intr-un alt castron pune cele 4 oua si amesteca-le putin cu telul. Toarna-le apoi peste unt, mai pune o lingurita de esenta de vanilie, un praf de sare si mixeaza bine. Ouale se vor incorpora in compozitia de unt, vor creste putin in volum si vor face multe bule. Acum este momentul sa adaugi faina pe care ai amestecat-o inainte cu praful de copt. Renunta la mixer si incorporeaza faina cu ajutorul unei linguri de lemn, amestecand usor, cu gentilete chiar, doar facem un desert regal.

Unge cu unt o tava de tort cu diametrul de 26 cm. Pentru ca sa fii sigura ca blatul nu se va lipi de fundul tavii, presara putin gris. Daca nu ai o tava clasica de tort si vei folosi una cu inel este bine sa tapetezi fundul si marginile tavii cu hartie de copt.

Aseaza compozitia, care este fina si moale, in tava unsa si da-o la cuptor la 170 grade pentru 30 minute. Dupa 30 minute deschide cuptorul si verifica. Sigur este gata. Scoate din cuptor si lasa blatul la racit. Cand s-a racit complet taie-l in jumatate, unge cu dulceata fiecare jumatate, pune peste primul blat frisca, batuta in prealabil, acopera cu cel de al doilea blat si apasa putin. Cerne deasupra zahar pudra si prajitura este gata.

ENJOY IT!

   





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu